Episod 1
August 29, 2011 at 4:15 pm | Posted in Uncategorized | 7 CommentsTags: emotii, ioana, iubire, poveste, relatii, viata, vlad
Inchid ochii si-mi trag patura peste cap.Parca simt cum cel mai dulce somn e gata sa ma cuprinda cand aud cum cineva imi arunca in geam cu pietricele.Ma ridic,ma impiedic de o pereche de adidasi,ajung pana la urma la geam si il deschid. O piatra ma loveste fix intre ochi.
-Vladuuuuuuuut!!!!
Un zambet larg si niste ochi mari ma privesc fix de jos.E Ioana. Ma frec la ochi,ma mai uit o data. Mi se taie un pic respiratia,ma blochez si nu reusesc sa scot niciun cuvant.
-Hai Vladut,vreau sa vad avioanele si luminitele.Mai stii? Hai la aeroport!
-N-am….n-am benzina.
Astea sunt singurele cuvinte care mi-au iesit pe gura.’Ce faci,tampitule?! N-ai mai vazut-o de un an si ii spui ca n-ai benzina?!’
-Ohhh,amaratule! Iti iau eu,dar treci odata jos. Scoate-ti pijamalele alea de printesa si nu ma mai face sa astept!
Nu-i raspund. Inchid geamul,scotocesc dupa o camasa,ma schimb inca buimac, iau cheile si cobor. Nici nu stiu cum ajung jos. O vad. E acolo,chiar e acolo. Pielea ei parca e mai aramie acum si parul ei de culoarea toamnei straluceste in lumina slaba a becurilor de pe strada. Blugii scurti,taiati,maieul alb transparent, fara sutien si esarfa care ii atarna din par imi amintesc de prima data cand am cunoscut-o. Ma vede. Se uita un pic nedumerita la hainele mele,la parul ciufulit. Mesteca guma grabita si face baloane zgomotoase.
-Mai Vladut!
Sare pe mine si ma strange tare in brate. Ii simt pielea moale,parfumul puternic,iar nasul ei mic se lipeste de umarul meu.
-Hai ia-ma in brate! Off,mai stii cum ma invarteai inainte? Pai esti barbat sau ce?
Cuvintele inca nu vor sa imi iasa pe gura.O apuc de mijloc si o ridic cat pot de sus. O invart repede si o sarut apasat pe frunte.
-Eww,ma inteapa! Mai barbiereste-te si tu!
Se stramba un pic si incepe sa rada infundat.
-Haide! zice in timp ce-mi apuca cheile si deschide masina.
-Ioana,nu! Nu poti sa conduci tu. Mai stii ce…
-Dar deloc nu stii sa te distrezi si sa traiesti! mi-o taie scurt.
Se aseaza bosumflata pe scaunul din dreapta si ma loveste peste mana cand vreau sa ii pun centura.
-In masina mea o sa ma asculti!
Incepe sa rada tare si isi da capul pe spate. Privirile ni se intalnesc si zambesc si eu. Bineinteles ca nu o sa ma asculte. Privirea imi fuge la picioarele ei lungi si subtiri,pe care si le tot incruciseaza,la ochii negri,migdalati si genele bogate din care clipeste des,la buzele mari pe care le musca cu o privire strengara.
- Si…cum merge facultatea?
- Ohh. N-am chef de small-talk.
- N-ai luat examenele?
- Nici nu le-am dat.
- Cum asa?
- M-am lasat de Medicina,nu era pentru mine.
- ????
- Vreau sa ajut oamenii,chiar vreau! Dar nu pot sa vad sange,ace,moarte. Nu stiu ce-a fost in capul meu de la inceput. Inca merg la spital. De 3 ori pe saptamana,sunt voluntar,stau de vorba cu bolnavii. Nimeni nu-i baga in seama acolo,sunt asa singuri. De asta voiam sa fiu doctor,sa schimb lumea,sa ajut oamenii,sa fiu buna cu ei. Am cunoscut cel mai dulce copil,stii? Il cheama Bogdan.E atat de dulce ca ma topesc cand imi vorbeste. Ma duc in fiecare seara sa ii citesc povesti,altfel nu adoarme.Ii duc si desene frumoase,nu prostiile astea de la TV.Si-a rupt un picior,atat,o sa se faca bine.Parintii lui nu prea au timp sa vina la el. Ahhh,si doamna Iordache.O femeie asa buna. Are cancer,dar e atat de fericita si calma.Si picteaza asa frumos! Ma inspira. Saptamana trecuta i-am facut prajiturile mele speciale si a fost incantata! Ma pune sa ii povestesc de baieti si mereu rade de mine.
- Foarte frumos.Si cu facultatea cum ramane?
Se loveste teatral cu mana peste frunte si isi da ochii peste cap.
-Off.Eu iti povestesc ceva frumos si tu tot la facultate te gandesti. Zici ca esti tata. Ce sa fie,am intrat la Litere. Vreau sa scriu,vreau sa calatoresc prin lume si sa fiu scriitoare.Sa am o editura si sa public cele mai frumoase carti. Tie cum iti merge cu serviciul?
-Chiar iti pasa?
-Nu.
-Atunci?
-Stii ca pentru mine munca asta a ta e o pierdere de timp.Oamenii nu se aleg cu nimic din munca asta de sclavi corporatisti. Isi pierd timpul,isi neglijeaza familia,prietenii,pasiunile. Zau ca mi se pare oribil sa stai inchis intr-un birou toata ziua si sa plimbi hartii de colo-colo. Te-am intrebat pentru ca stiu ca tie iti pasa de toate nimicurile astea superficiale.
-Ioana,oamenii trebuie sa si munceasca. Pentru bani. Nu ai cum sa faci tot ce vrei in viata.
-Ba da! Ce nu-mi place cand ma iei de sus de parca as fi un copil! Stiu prea bine cum functioneaza lumea asta si cum toti alearga dupa bani. Dar nu stiu cine ti-a bagat in cap ca banii se fac numai inchis intr-un birou 12 ore pe zi. Ma intristeaza ca oamenii n-au ambitie si se multumesc cu putin. De ce sa pierzi timpul cu ceva care nu-ti place cand poti sa-ti valorifici pasiunile si sa faci ce te face fericit? Nu-mi spune ca nu e usor pentru ca e foarte usor daca n-ati fi toti asa incuiati si plini de prejudecati! Chiar nu vreau sa accept ca tot scopul nostru in viata e sa muncim ca sa platim taxe. Tu chiar nu vrei sa vezi lumea,sa o schimbi,sa faci lucruri care inseamna ceva?
N-aveam ce sa-i mai spun.Eram mandru de jobul meu de IT Manager intr-o multinationala,dar de fiecare data cand vorbeam cu Ioana,atat de idealista,plina de vise si lipsita de griji, ma simteam banal.
-Hai,mergi si tu mai repede!
Deschide geamul,da muzica mai tare si isi aprinde o tigara. Parul i se ridica in bataia vantului,esarfa ii zboara,dezgolindu-i umerii mici si bronzati,iar fumul si beat-urile muzicii ne invaluie in tacere.
-Am ajuns! Hai Vladut,hai la locul nostru!
De ce NU o sa fac eu jurnalism.
June 13, 2011 at 11:02 pm | Posted in Uncategorized | 6 CommentsTags: emotii, fast-food, jurnalism, mancare, marketing, oameni, PR, publicitate, scris, sentimente
Imi place sa scriu,dar jurnalismul ma limiteaza.Ma lovesc des de doua intrebari: Ce caut la facultatea de jurnalism,daca nu vreau jurnalism, si de ce ma atrag mai mult PR-ul,publicitatea si marketingul. La prima intrebare deja m-am plictisit sa le explic oamenilor ca facultatea e impartita,ca se fac si alte lucruri acolo.Cat despre a 2 a….raspunsul e simplu.Imi place sa scriu,dar jurnalismul ma limiteaza.Imi plac foarte mult PR-ul,publicitatea si marketingul pentru ca sunt domenii creative,unde niciodata nu o sa ma plictisesc.Nu as putea sa fac contabilitate sau finante-banci,de exemplu.As muri sa stau inchisa intr-un birou si sa fac bilanturi si statistici.Am nevoie de domenii vii,active,unde sa simt ca pot sa schimb lucrurile,sa influentez lumea,sa pun pasiune.
Dar,revenind,asta nu e singurul motiv pentru care nu vreau sa fac jurnalism.Problema este ca mie chiar imi place sa scriu.Mult.Imi place sa scriu,dar jurnalismul ma limiteaza.Scrisul e frumos,e liber,scrisul inspira oameni si vieti.Scrisul e pasional,e imprevizibil,e viu.Scrisul mi-e drag si vreau sa ramana doar al meu.Cand vine vorba de scris,nu pot sa fiu constransa. De aceea nu-mi place mie jurnalismul.Pentru ca niciodata nu o sa accept sa vina redactorul sef la mine si sa-mi impuna sa scriu ceva nesemnificativ,rece sau banal.Nu vreau sa fac romane despre viata ‚vedetelor autohtone’ si nici sa ma plang de criza economica.Sigur ca exista si ziare de calitate care livreaza informatii importante.Dar nici pentru ele nu as putea sa scriu.Informatia,in forma ei bruta,mi se pare rece si trista.E utila,desigur,si eu citesc ziarele si am nevoie de informatie.Dar nu sunt eu facuta pentru asta.Mie-mi place sa scriu frumos si dulce,cu emotii si stari de bine. Eu vreau sa scriu ce simt,ce imi trece prin cap.
Vreau sa scriu despre lucrurile marunte care mi s-au intamplat astazi.Vreau sa povestesc in cateva pagini despre fata draguta pe care am cunoscut-o in tren si cu care am purtat o discutie asa frumoasa despre viata,oameni,valori,iubire.Vreau sa scriu cum,desi nu o cunosteam,m-a inspirat.Vreau sa scriu mereu despre oamenii care ma inspira pentru ca eu cred in oameni si ii iubesc.
Vreau sa scriu despre lucruri mici.Despre lupta interioara pe care am dus-o ieri,cand,moarta de foame,adulmecand arome de fast food si prajituri pe Magheru,m-am decis sa-mi cumpar un mar verde si niste banane. ‚Vitamine plus energie,ar trebui sa-mi ajunga’,mi-am zis eu si,mandra de mine,am pornit cu ‚copiosul’ meu pranz de vara la drum.Pana cand am ajuns la metrou si am intrat,ca prin minune,in McDonald’s.Am analizat o jumatate de ora panoul cu meniuri,in cautarea celei mai ‚sanatoase’ alegeri.Am fost intrebata in nenumarate randuri daca vreau sa comand de aceeasi angajata cu alunita deasupra buzei,inca zambitoare,in ciuda caldurii provocate de uniforma prea groasa si prajitul cartofilor din spate.Am raspuns calm ca vreau un sandvis cu putine calorii si ma mai uit putin inainte sa comand.Rabdatoare,mi-a zambit.Dupa cateva minute,cu ochii in pamant,am intins banii si am spus ‚2 McPuisori,o portie mare de cartofi prajiti,un sos de maioneza,o inghetata cu caramel si…..o apa plata?’ Vointa,mandria de mai devreme,pana si marul si bananele ma priveau cu dezaprobare.M-am uitat si eu urat inapoi,mi-am luat tava si m-am asezat la masa cu pranzul meu atat de vinovat,dar atat de delicios.
Toate astea sunt lucruri mici.Amuzante,dragute,emotionante,triste,vesele.Imi place tare mult sa scriu despre ce vad,simt,traiesc si iubesc.De aceea nu pot sa fac jurnalism.Pentru ca scrisul mi-e prea drag ca sa mi-l fure niste articole rigide si reci.Scrisul e frumos,e cald si colorat,e creativ si emotionant,e pasiune si inspiratie.Scrisul mi-e drag.
Cand avem destul?
January 15, 2011 at 10:44 pm | Posted in Uncategorized | 2 CommentsTags: brad pitt, dorinte, film, meet joe black
In seara asta am revazut Meet Joe Black pentru ca am dat de el la televizor.Da,internetul ne da acces la ce filme vrem,mai ales la toate filmele noi,dar starea aia pe care o am cand prind la televizor un film care-mi place mult e asa placuta.Asa ca m-am asezat pe canapea, fericita ca pot sa tin in brate castroane cu chipsuri si popcorn in loc de laptop. Ceea ce mi-a atras atentia si m-a facut sa fac un post pe blog nu a fost scena cu Brad Pitt dezbracat (da,incredibil), ci a fost o replica a personajului principal in discursul tinut cu ocazia zilei lui de nastere.El le-a spus tuturor prietenilor sai ca dorinta pentru ziua lui este ca si lor sa li se intample ce i s-a intamplat lui: sa se trezeasca intr-o dimineata si sa poata sa spuna ca nu isi mai doresc nimic,ca au tot.
Bineinteles ca eu am sarit imediat cand am auzit asa ceva.Da’ cum sa nu-ti mai doresti nimic? Cum sa ai TOT? E imposibil.Dar o alta parte din mine voia sa creada ca e posibil,ca si eu o sa ma trezesc intr-o dimineata si n-o sa imi mai doresc nimic.Si apoi mi-am dat seama ca asta nu o sa se intample niciodata. Macar ca o sa vreau clatite cu ciocolata,o carte noua,o pereche de pantofi sau inca 2 ore de somn,dar tot o sa vreau ceva.Da,acolo era vorba de lucruri mai profunde,nu de lucruri materiale. Si tocmai,in viata poti sa ajungi mai degraba intr-un punct in care iti acoperi toate dorintele materiale.E mai usor sa te duci la Paris pentru micul dejun si la New York pentru un meci din NBA decat sa ajungi sa ai absolut tot ce iti doresti din domeniile care nu tin de bani.De ce? Pentru ca nu avem niciun control. Nu avem un control asupra lucrurilor care ni se intampla sau asupra persoanelor pe care le iubim. Controlul se limiteaza la deciziile pe care le luam pentru noi.
Suntem egoisti ca ne dorim tot timpul cate ceva? Ca in fiecare dimineata ( sau hai sa nu spunem dimineata,ca atunci nu gandim foarte limpede) ne propunem sa obtinem lucruri noi,indiferent de ce natura sunt ele? Ar trebui sa ne bucuram cu ce avem? Sigur ca da,trebuie sa fim recunoscatori pentru tot ce avem,dar nu trebuie sa ne limitam la asta.Pentru mine,daca a-ti dori mereu ceva mai mult,mai bun inseamna egoism,atunci egoism imi scrie si in frunte.
Da bine intr-un film sa le urezi prietenilor sa se trezeasca intr-o zi si sa nu-si mai doreasca nimic,dar in viata reala asta nu se aplica.Nu neaparat pentru ca nimeni nu are tot. ‘Tot’ e relativ,fiecare isi defineste ‘tot’-ul lui. Dar lumea e mult prea mare,complexa,insuficient descoperita ca sa ne multumim cu note bune la facultate,un salariu din care ne permitem sa plecam o data pe an in Turcia,prieteni cu care iesim la o bere/un suc si un el sau o ea cu care putem sa ne dam mesaje cu ‘ce mai faci,iubiiiii?’. Putem sa facem mult mai mult,iar pentru asta trebuie sa nu incetam niciodata sa ne dorim.
Ca sa raspund intrebarii din titlu,cand avem destul? Niciodata. O sa citez iar,dar de asta asta dintr-o melodie a lui Nas: ‘There’s something greater out there.’
Doar pentru 12H.
December 21, 2010 at 3:10 pm | Posted in Uncategorized | 15 CommentsTags: 12H, album, amintiri, baschet, cadouri, craciun, Jay-Z, liceu, mancare, poze, prieteni, profesori
Atentie, se inchid usile! Dupa ce ma chinui sa trag de bagajul plin cu haine si cadouri de Craciun,reusesc sa ies din metrou.Ma opresc pe la magazinele din gara si-mi umplu geanta cu Kinder si Pim’s.Am chef de ceai dar nu am prea mare incredere in capacitatea mea de a-l duce pana la tren cu tot cu bagaj fara sa-l vars pe tot.Risc.Imi iau un ceai cu fructe de padure si ma indrept cu pasi foarte mici spre linia 5.Imi dau seama pe la mijlocul drumului ca paharul de plastic frige ca naiba.Ma opresc.Schimb mana.Pana la urma ajung la tren cu paharul pe jumatate.Merge si asa,imi zic. Imi gasesc loc si ma asez multumita.Imi savurez in sfarsit ceaiul,imi scot dulciurile si imi bag castile in urechi.Prima melodie care incepe e remixul lui Jay-Z la ‘Forever Young’: ‘so we livin life like a video,when the sun is always out and you never get old and the champagne’s always cold and the music’s always good and the pretty girls just happen to stop by in the hood.’
Ma gandesc imediat la liceu, la 12H.Imi aduc aminte ca am la mine albumul de sfarsit de a 12 a ,pe care il luasem la Bucuresti sa-mi termine Diana de scris in el.Il scot din geanta.Pe prima pagina sunt profesorii.Mi-e dor de toti,indiferent ca ii placeam sau nu,indiferent ca radeam de machiajul profei de economie sau de hainele lui Oneata. Dar cel mai dor mi-e de Mineliea si de diriga.Mineliea o sa ramana cea mai buna profesoara pe care am avut-o in liceu,pe care o iubeam si de care mi-era frica in acelasi timp.Singura pentru care purtam uniforma aia nenorocita de care acum mi-e dor.Singura pentru care chiar invatam.Si diriga…o sa ramana mereu diriga,chiar daca in ultimii ani a fost doar profa de romana.Pe ea o s-o iubesc cel mai mult si o sa ramana in sufletul meu ca cea mai frumoasa si mai deosebita profesoara si nu numai pentru ca ne-a facut pe toti sa plangem la discursul de sfarsit de an sau pentru ce mi-a scris in album: ‘pentru Adelina draga,frumoasa si desteapta mereu,pe care o iubesc mult(si nu doar pentru ca a mers la olimpiada).’
Rasfoiesc albumul si-mi revin in minte multe momente din cei 4 ani de liceu.Ioana,mereu slaba(desi mananca tot timpul) si frumoasa,care semana putin cu Rihanna si care-mi zicea mereu Adelina-Balerina,Didi,cu machiajele ei mereu perfecte,care mi-a urat sa scriu ‘cat mai multe articole pornografice’,Emma care mi-a amintit sa zambesc mereu,Corina care-mi zicea Adelaina si pe care o mai tin minte si acum la majoratul ei din Ice,unde si-a facut niste sarmale in cap de care am ras toata seara.Discutiile cu Iulica despre nazism si bataia cu apa pentru care am ajuns la director.Coafura mea traumatizanta ca un cuib de vulturi de la balul din clasa a 9 a.Hainele groaznice din a 9 a,cum ar fi pantalonii mei portocalii pentru care inca nu-mi vine sa cred ca n-a ras nimeni de mine.Rata Sabinei careia i-am facut profil de hi5.A walk to remember revazut la nesfarsit.Zilele de vara cu soare in care jucam baschet cu Teo chiar daca afara erau peste 30 de grade.Puiul imens pe care l-am mancat ca niste salbatici la Joy acasa in miezul noptii cand ne apucase foamea pe toti instantaneu.Tabara cu Mineliea cand Misu statea mereu la noi in camera cand ne schimbam si-si acoperea fata cu un cearceaf(transparent).Proful de religie blond cu ochii albastri la care ne dadeam toate si dupa care am plans cand a plecat si a venit Nedeloiu care ne-a terorizat cu glumele ei si coliva pe care ne-o aducea mereu.Chiulitul cu Diana in Irish.Bancile de la demisol.Impodobitul clasei de Craciun si bradul nostru cam amarat,dar de care ne era drag.Scenetele de la literatura universala,unde Diana a purtat chiloti peste pantaloni,Dani a fost Nicolae Guta si Gave si-a intrat in rolul de gay.Fata socata a lui Szekely cand ne-a prins pe mine si Diana in baie la baieti cu Misu.Bataile cu Diana din orele de istorie si replica memorabila a profului de istorie cu care n-am ajuns totusi sa fiu niciodata de acord “Cand iubirea e prea mare,sexul nu mai conteaza.’Ora lui Vladoi in care eu si Sabina am ajuns la director pentru celebrul biletel( era de fapt o foaie destul de mare) pe care am jucat ‘conquiztador porno’.Escapada la Sinaia cu Teo,Joy si Dobanda unde am cunoscut-o pe Cosmina,cainele nostru mascota preferat.Orele petrecute la vestiar cu Cata,Deea,Pata spre disperarea lui Szeke care voia sa participam si noi la ore macar cu prezenta.Pasiunea comuna inexplicabila pentru vaci cu Dani si bomboanele ei in forma de stele.Cei mai buni macinici din lume facuti de mama lui Gave si zilele in care mergeam la ‘prajiiii’ sau pizza.Ghiozdi al lui Didi,care a devenit un membru al clasei noastre.Vocea Ralucai si rochiile ei mereu frumoase.Migeea,Beyonce a noastra,care s-a transformat in a 12 a in Lady Gaga,mereu bine-dispusa si amuzanta.Primul concert din liceu,la care nici nu mai tin minte cine a cantat,dar stiu ca am fost cu Emma.Batutul din picior al lui Misu care misca tot randul si obsesia lui de a se uita mereu in alta parte in poze.Clarisa care aproape a lesinat la geografie de frica Mineliei.Matz,pisica mica cat o stafida,care venea mereu cu bluze porno cu gauri si cu care am impartit in tren jeleurile si salamul si cascavalul furate de la Misu.Deea care iubea stelele si zicea mereu ‘ce draguuuut’.Si gentile noastre in forma de catel.Teo care ne-a facut cadou sute de poze la sfarsit de an.Teo,care avea mereu mancare.Teo,care si-a capatat numele de Albina.Pata,care se plangea mereu ca e grasa,desi nu era adevarat nici pe departe..Diana( pentru ca acum are o noua identitate,nu vrea sa i se mai spuna Pata) cu cel mai tare fund.Diana,cu care am facut cele mai bune prajituri si clatite americane,cu care am invatat limba greaca si am ras atat de tare incat ne-am tavalit pe jos la propriu.Diana cu care avea fantezii comune cu negri si ascultam T.I.-Pornstar.Benone,cu glumele ei care implicau de fiecare data acelasi cuvant: ‘anus’.Bubs,care vorbea mereu in ore,avea multe puzzle-uri acasa si dansa frumos.Andreea Voicu,cu gentile ei Louis Vuitton si extensiile din par de cal.Majoratele si dansurile pe mese.Banchetul,cantecele la chitara din autocar ale profului de istorie,experienta traumatizanta din Bulgaria pentru care am ajuns la stiri,plansetele si apoi rasetele,hotelul din Mamaia,plaja cu Dobanda si Joy,sendvisul scarbos de la benzinarie,Redd’s.
Si multe alte momente de care mi-e atat de dor.Il aud pe Jay-Z in casca: ‘And it never ends cause all we have to do is hit rewind.’ Sa fie oare asa?
Coldplay-Christmas Lights
December 4, 2010 at 11:46 am | Posted in Uncategorized | 1 CommentTags: cadouri, christmas lights, coldplay, craciun, decembrie, videoclip nou, zapada
Uite ca deja au inceput sa vina cadourile de Craciun.Coldplay au scos la inceputul lunii decembrie o melodie noua,care se potriveste perfect cu atmosfera de acum si cu dorinta mea de a avea zapada mai repede.
“When you’re still waiting for the snow to fall
It doesn’t really feel like Christmas at all.”
Dar sa speram ca o sa ninga curand.Si melodia si videoclipul sunt foarte dragute.Enjoy.
I’m yours
December 2, 2010 at 9:07 pm | Posted in Uncategorized | 6 CommentsTags: copil, i'm yours, jason mraz, muzica, ukulele
Meritul pentru gasirea filmuletului ii revine lui Vladuuut, l-am furat de la el de pe Facebook.N-am rezistat sa nu-l postez,e cel mai duuulce copil din lume<3
Si il cheama si Ukulele.
LE: Nu-l cheama Ukulele,asa se numeste instrumentul de fapt.E Craciun,ma iertati.
1 decembrie
December 1, 2010 at 9:01 pm | Posted in Uncategorized | 5 CommentsTags: 1 decembrie, cadouri, ceai, ciocolata, ciocolata calda, craciun, decembrie, iarna, kid vs kat, kinder, lift, ploaie, prieteni, raceala, star wars, tricolor
Pentru mine,1 decembrie nu a fost ziua nationala a Romaniei,ci prima zi de iarna,prima zi din luna Craciunului.Nu am mancat mici,nu am baut bere,nu mi-am desenat tricolorul pe fata,nu am fost la vesnicul concert din centrul Ploiestiului,nu am baut vin fiert,nici macar nu m-am uitat la emisiunile care ridica in slavi minunata noastra tara.De fapt,singura chestie pe care am prins-o azi la tv( in timp ce cautam Cartoon Network sa ma uit la Kid vs Kat) a fost o parte dintr-o emisiune in care femeile erau invatate sa fie cat se poate de nationaliste.Cum? Au ales un model pe care l-au imbracat in tricolor,i-au vopsit parul la fel si bineinteles,machiajul nu putea sa lipseasca.Dar nu numai ochii,si buzele.Ce poate sa fie mai frumos decat o femeie cu parul galben si buzele de un albastru-vanat? Greu de zis.
Oricum,dupa ce m-am hotarat ca nu o sa fiu atat de nationalista,ca albastrul nu e cel mai potrivit pentru buzele mele si ca imi iubesc parul,am plecat sa ma intalnesc cu Teo.Am stat cateva ore prin magazinele cu chestii de Craciun,ne-am indragostit de British Gallery,am stat cu fetele lipite de vitrina de la Sauro si cu ochii atintiti la reni,stelute si globuri,pentru ca era inchis,am fost la Carrefour doar ca sa cumparam un ou Kinder si apoi ne-am chinuit o jumatate de ora sa asamblam creatura care a picat drept surpriza,fara succes. Am observat ca mall-ul din Ploiesti a ramas fara haine si s-a transformat intr-o combinatie ciudata de magazine de animale si magazine sport si ca pe zi ce trece,chelnerii de la Doroftei Pub devin din ce in ce mai ENERVANTI. Se invart in jurul mesei tale din minut in minut si te intreaba daca mai vrei ceva sau daca sa aduca nota.Mi-am propus sa ma duc intr-o zi acolo,sa comand doar o apa plata si sa stau 4 ore,sa vad ce se intampla.
Ah,si dupa ce in toamna m-am distrat foarte tare in liftul de la Hotel Central pentru ca are un buton care imita sunetul de lightsaber din Star Wars si pe care,bineinteles,il apasam incontinuu spre disperarea celorlalti,astazi am descoperit tot acolo un lift care arata exact ca cel al lui Willy Wonka din Charlie and the Chocolate Factory.Si bineinteles,spre disperarea Teodorei de data asta,am apasat pe toate butoanele si am sarit in el,sperand ca o sa zboare,ca in film.
M-am ales si cu o raceala,asa,ca de prima zi de iarna.Din vina mea,sigur.Nu mi-am luat umbrela rezistenta pentru ca e prea mare,mi-am luat-o pe cea mai mica pe care am gasit-o si pe care vantul mi-a dat-o peste cap cu prima ocazie.Nu mi-am luat cizmele bune pentru ca sunt urate,mi-am luat niste cizme subtiri si dragute,prin care apa a intrat imediat. Dar am avut o zi buna si asta numai datorita lui Teo,ceaiului cu fructe si ciocolatei calde,crizelor de ras si discutiilor interminabile,cadourilor de Craciun.Si am mai zis ca Teo mi-a luat Kinder?<3
When did you fall in love with hip-hop?
November 30, 2010 at 12:42 pm | Posted in Uncategorized | 2 CommentsTags: brown sugar, common, film, grandmaster flash, hip-hop, lil wayne, muzica, old school, run dmc, when did you fall in love with hip-hop
“When did you fall in love with hip-hop?” este intrebarea care deschide “Brown Sugar”,un film despre iubirea pentru muzica,pentru hip-hop,pe care il recomand cu cea mai mare placere.
Inceputul mi s-a parut foarte interesant pentru scenele cu artisti hip-hop cunoscuti care accepta sa se intoarca in timp si sa-si aminteasca de unde a inceput hip-hop-ul si cand s-au indragostit de el.Apar nume precum Melle Mel, Grandmaster Flash, RUN DMC, Sugarhill Gang, Eric B. & Rakim si Spoonie Gee.Desi ei erau ‘the real deal’ nu stiu cata lume le-a ascultat melodiile intr-o perioada in care industria hip-hop e dominata de Lil Wayne,Lil Scrappy,Lil Flip si alti wannabe.
Oricum,mi s-a facut dor de old school,asa ca o sa las winamp-ul sa cante si o sa va dau si voua aici o melodie care-mi place tare-tare mult.Versurile sunt tot despre hip-hop,despre cum si-a pierdut esenta si s-a comercializat excesiv si despre cum era odata.
Draga Mos Craciun,
November 30, 2010 at 11:58 am | Posted in Uncategorized | 8 CommentsTags: cadou, carte, craciun, decembrie, extrem de tare si incredibil de aproape, inocenta, iubire, jonathan safran foer, lacrimi, mos craciun, new york, pasari, ras, recenzie

Nu,asta nu e o scrisoare de Craciun.Nu inca.Stiu ca sunt Christmas freak,dar nici chiar asa,nici nu e Decembrie inca(scriu Decembrie cu litera mare ca asa imi place mie,nu ca nu stiu limba romana sau ca o confund cu engleza).Asta e un apel catre orice Mos Craciun care nu stie ce sa-mi ia de Craciunul asta.
Vreau sa citesc “Extrem de tare si incredibil de aproape” ,de Jonathan Safran Foer.Am vazut-o la Gaudeamus,dupa ce,din nefericire,imi dadusem deja toti banii pe minunatele carti de jurnalism,de care oricum nu m-am atins pana azi.Promit si o recenzie pe blog daca o primesc.
De ce imi place cartea asta? O sa raspund cu cateva citate din ea pe care le-am gasit intamplator pe un site de carti si care m-au facut sa-mi doresc s-o citesc pe toata.
“Draga cititorule,
Ma numesc Oskar si sunt inventator, astrofizician si fan Beatles. Am noua ani.
Tati a murit la 11 septembrie 2001. Chiriasul bunicii e mut si are palmele tatuate cu DA si NU. In camera lui tati am gasit o cheie pe care am de gand s-o incerc in toate incuietorile din New York. Stiai ca acum sunt mai multi oameni vii pe pamant decat au fost vreodata? Adica, daca ar vrea toti sa-l joace pe Hamlet in acelasi timp, n-ar putea, pentru ca n-ar fi destule cranii! Asta e povestea mea, pe care n-am de gand sa ti-o spun de un googolplex de ori. Ce noroc pe tine ca m-ai intalnit!”
“Dar niste microfoane cat bobul de mazare?Sa le inghita toata lumea si ele sa redea bataile inimilor noastre mici,pe care sa le tinem in buzunarele hainelor? Cand te-ai da noaptea cu skateboardul pe strada,le-ai auzi tuturor bataile inimii si ei le-ar auzi pe ale tale,ca un fel de sonar.”
“In noaptea aceea,in pat,am inventat un tub special care sa treaca pe sub toate pernele din New York si sa se conecteze la rezervor.Cand plang oamenii pana adorm,lacrimile s-ar strange toate in acelasi loc si dimineata, omul de la meteo ar spune daca nivelul apei din Rezervorul Lacrimilor a crescut sau a scazut si atunci ai stii daca New York-ul e trist sau nu.”
“A facut atatea tumbe in patul ei incat,intr-o dupa-amiaza,cand ma uitam la ea cum sare,au cedat arcurile.Camaruta s-a umplut de fulgi.Rasul nostru tinea fulgii in aer.M-am gandit la pasari.Oare ele ar putea sa zboare daca n-ar fi nimeni sa rada?’
Ultimul citat m-a cucerit complet.Ideea ca rasul nostru da aripi pasarilor spusa din perspectiva unui copil de 9 nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap.Si asta e frumusetea cartii,totul e povestit prin ochii unui copil,care inca vede lumea minunata si crede ca are puterea sa faca orice.
Little Man
November 29, 2010 at 10:49 pm | Posted in Uncategorized | 2 CommentsTags: copii, little man, scurtmetraj, the way girls are, youtube
Un scurtmetraj danez care prezinta adevaruri generale despre femei,barbati si relatii prin ochii unui copil.L-am gasit la Artistul si mi-a placut mult cand zice ala micu: Girls are the nicest thing in the world<3
Blog at WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.